Category Archives: Cazuri speciale

Red este paralizat

Red la veterinar

Povestea lui Red este una dintre acelea la care nu stii dacă te impresionează mai tare prin tristețe sau prin încăpățânarea cu care se agață de viață. Andreea l-a găsit târăndu-se la marginea unui drum și încercând înt-una să își muște picioarele din spate, complet paralizate, parcă înciudat pe ele că refuză să-l mai susțină. De atunci își duce viața în curtea ei, târându-se vesel dintr-un loc în altul, incapabil să își controleze reflexele și mereu cu răni la picioarele pe care le târâie pe jos, dar de o veselie și blândețe care nu au cum să te lase rece.

Am nevoie de ajutor!

IMAG0189

Cățelușa din imagini și-a petrecut cei 5-6 ani de viață (aproximarea medicului) în Sura Mare, pe terenul unde s-a construit un cartier de duplexuri. Oamenii s-au mutat încet încet în cartier și au încercat să o alunge, pe motiv că reprezintă un pericol pentru copiii lor. Fiind foarte rapidă – are aproximativ 5 kilograme – a reușit să scape din toate “tentativele de asasinat”. Au încercat să o otrăvească (amatori!), să o facă să se înțepe, un vecin a urmărit-o chiar cu Dacia lui prin cartier, urcându-se cu mașina pe trotuare și oferind tuturor un spectacol ieftin. Cățelușa a scăpat de fiecare dată și a supraviețuit în mediul acesta ostil ani întregi.

Riri are nevoie de ajutor

Riri

Am gasit-o stând nemișcată, ca un bibelou, lângă un stâlp, într-o stație de autobuz. Toți oamenii se adăposteau de ploaie sub un paravan numai ea stătea în afara lui, udă, tremurând, flămândă și totuși indiferentă la remarcile celor care o făceau ”javră”, ”corcitură urâtă” și ”potaie”… M-am aplecat la ea, i-am vorbit și a ridicat spre mine doi ochișori mari, negri și triști… era tare bolnăvioară, și am luat-o în grija noastră, dar boala ei se vindecă greu şi cu mulţi bani. I-a căzut aproape tot părul şi ne doare sufletul să o vedem întâmpinând iarna tremurând de frig şi de durere.

Mouse

Mouse

Într-o zi cineva ne-a contactat spunându-ne că la Mall este un câine care arată foarte rău. Am fost acolo și am găsit-o pe Mouse. Suferea sever de Demodex, era bătrână și foarte slabă, de abia mai avea dinți în gură. Acum este în grija noastră, primește tratamentul pentru Demodex.

Powered by WordPress | Designed by: suv | Thanks to trucks, infiniti suv and toyota suv