Animal Life

Acestea sunt numele celor 6 animale norocoase care au găsit un cămin nou în Germania săptămâna trecută. Fiecare dintre ele are o poveste tristă care tocmai s-a transformat într-una cu final fericit.

Leo este un mascul de nici un an, care este însă foarte timid şi are nevoie de multă atenţie şi socializare. Noi am încercat să facem tot posibilul pentru el, dar timpul şi cunoştinţele ne sunt limitate, mai ales când în fiecare zi apar urgenţe şi noi animale de care trebuie să ne ocupăm.

În Germania Leo va avea însă de toate: o familie iubitoare, cu timp mult alocat lui, timp de joacă şi plimbări prin pădure. Suntem convinşi că deja este cel mai frumos căţel din satul lui.

Povestea Taşei este uimitoare: probabil a fost abandonată în câmp în afara oraşului, unde nu a găsit hrană, astfel încât atunci când a găsit-o colega noastră, Otilia, căţeluşa, la vremea aceea în vârstă de nici un an, era cu adevărat scheletică. De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, Taşa se îmbolnăvise şi de jigodie, o boală gravă care ucide 9 din 10 câini, iar cei care îi supravieţuiesc rămân de regulă cu leziuni permanente sau cu paralizii. Taşa nu a făcut excepţie: datorită unui tratament lung şi costisitor a supravieţuit bolii, însă picioarele din spate i-au rămas afectate. Acest lucru nu a oprit-o însă să se bucure de o viaţă normală: Taşa aleargă şi se joacă la fel ca orice căţel fericit. Are o fire minunată care ar face pe oricine să se îndrăgostească de ea. Germania este şansa ei de a beneficia de cea mai bună asistenţă medicală, acesta fiind motivul pentru care mămica ei adoptivă, Oti, a hotărât să se despartă de ea, după luni întregi de îngrijire.

În timpul tratamentului, Taşa s-a împrietenit cu Susi, un pui de pisică cu numeroase defecte din naştere. La fel cum se împrietenesc copii în spital, Taşa şi Susi au trecut împreună prin operaţii, crize şi tratamente. Astăzi sunt încă împreună, în Germania, şi avem veşti că s-au adaptat minunat!

Hinky a fost găsită mai mult moartă decât vie, pe marginea drumului, după ce fusese călcată de o maşină. I-au fost date zero şanse de supravieţuire pentru că avea diafragma ruptă, respirând astfel foarte greu, un picior din spate rupt, leziuni diverse şi o formă slabă de parvoviroză.

Şi iată că totuşi Hinky a supravieţuit, după zile şi nopţi pe care Sorana, Roland şi medicii noştri veterinari le-au petrecut tratându-o. A învăţat din nou să meargă, să se joace şi să alerge după pisici, devenind unul dintre căţeii Animal Life. Hinky a fost deja adoptată, iar noul ei nume este Tinka!

Maşa şi Bella au fost în Animal Life multă vreme: Maşa circa un an, iar Bella aproape trei!

Maşa a fost unul dintre mulţii pui găsiţi de Bogdan în tomberonul de lângă bloc. Daca nu i-ar fi luat el acasă probabil că niciunul nu ar fi supravieţuit bolilor, traficului, foamei şi cruzimii oamenilor. Maşa a fost adoptată ca şi puiuţ şi apoi returnată asociaţiei noastre, ca atâţia alţi căţei, odată ce cresc şi nu mai sunt pui drăgălaşi. Şi apoi, aşa cum se întâmplă în poveşti, datorită caracterului ei frumos, Maşa a primit o a doua şansa în viaţă!

Bella a ajuns la noi acum trei ani, când ecarisajul local s-a închis pentru că nu exista nicio soluţie pentru câinii rămaşi acolo. Astfel au ajuns la noi Bella, puiul ei şi mulţi alţi căţei.

Bella s-a dovedit a fi o căţeluşă deosebită, jucăuşă şi afectuoasă, care a ajutat chiar la salvarea vieţii Taşei şi a altor căţei bolnavi de jigodie: ea a donat sânge! Iar acum, ca o coincidenţă fericită, am avut şansa să le ducem împreună la noile lor familii în Germania!
Noul nume al Bellei este Peggy, iar noua ei prietenă, o pisică. Familia ei a dus-o deja la veterinar şi este foarte încântată de ea!

Iar acum, câteva cuvinte despre persoana care face asemenea poveşti posibile: numele ei este Nicola, iar pentru noi ea este un adevărat înger salvator. Nicola a condus 12 ore pe viscol şi zăpadă pentru a lua căţeii noştri şi a-i duce acasă. Ea este cea care găseşte familii pentru cazurile aparent lipsite de speranţă, chiar dacă are un serviciu, chiar dacă e tânără şi frumoasă şi viaţa ei ar fi mult mai simplă fără atâtea eforturi. Nicola are respectul nostru. Oamenii speciali sunt rari, este important ca atunci când îi găsim să le spunem cât sunt de grozavi. Mulţumim Nicola!

Vă prezentăm imagini cu unul dintre cele mai frumoase locuri din lume: noua casă a Soranei şi a lui Roland. Cei doi sunt membri Animal Life, ne-au fost de mare ajutor de-a lungul timpului, iar acum locuiesc în Germania. Acolo şi-au înfiinţat propria organizaţie, pentru că pur şi simplu simt nevoia să îşi continue munca în folosul animalelor. Planurile lor de viitor includ un adăpost pentru caii şi măgăruşii bătrâni, un program pentru copii şi animale şi multe altele. Abia aşteptăm veşti de la ei!

Sorana şi Roland şi-au transformat căminul într-un loc unde animalele abandonate sau rănite au găsit o a doua şansă.

Vă mulţumim că ne-aţi fost şi nouă gazde şi vă mulţumim pentru timpul minunat petrecut la voi! Ne este dor de voi şi vă dorim numai zile frumoase!

Îi mulţumim noului stăpân şi suntem convinşi că îl va iubi la fel de mult cum l-am iubit noi! Mai sunt 4 puiuţi care caută un cămin!

Snowie este o căţeluşă tânără, aproximăm că ar avea până într-un an. A apărut în curtea unei fabrici din Sibiu, locaţie în care, evident, nu toată lumea s-a bucurat s-o vadă. Deşi ea este foarte prietenoasă şi s-ar juca cu oricine, ar iubi pe oricine, oamenii se fereau de ea. Presupunem că Snowie a avut o familie, cândva, undeva, o familie care a abandonat-o atunci când a facut râie. Trist şi descurajator.

La firma cu pricina a stat mai bine de o săptămână, am sperat că va fi acceptată şi c-o putem trata de râie acolo. N-a fost să fie. Unul dintre îngrijitorii de la respectiva firmă a prins-o dormind într-un colţ, s-a gândit că ar trebui s-o pedepsească pentru asta şi a bătut-o cu o mătură. Biata căţeluşă nu a ripostat, nu a plâns, nu a mârâit, nu a făcut nimic. A rămas culcată, uitându-se rugător la monstrul biped, întrebându-se cu ce a greşit.

Animal Life a luat căţeluşa din curtea fabricii, i-a făcut tratament şi i-a găsit şi o familie. Drama lui Snowie a luat sfarsit. Va avea o familie demnă de ea şi o viaţă fericită.

După cum ştiţi, unii dintre căţeii noştri au găsit o familie în Germania, iar astăzi (16 mai 2009) tocmai am primit veşti de la “mămica lor intermediară”, Nicola:

• Tzuki se pare că este generalul în casă şi va merge la o şcoală de dresaj.

• Rita, a cărei familie are o fermă, este vedeta satului, iar stăpâna ei sună periodic pentru a-i mulţumi Nicolei pentru noua ei prietenă.

• Shorty a fost în concediu în Olanda, la mare, unde a fost distracţia familiei.

• Lady a avut câteva probleme de sănătate dar, fiind mezina familiei, beneficiază de toată dragostea.

• Iar Mini… stăpâna ei este fotograf amator iar aceste imagini spun tot.

Sperăm la cât mai multe poveşti cu final fericit!

Aceasta este prima scrisoare de la Rita, trimisă de mămica temporară Nicola, care a făcut o treabă grozavă găsindu-i un cămin:

Hei, eu sunt, Rita!

Dumnezeule, ce călătorie am avut! Şoferii păreau terminaţi. Am ieşit din cuşca de transport şi m-am urcat direct pe canapea, care este… hmmm, foarte confortabilă! Am mai primit şi o gustărică şi acces la minibar! Miroase foarte bine dinspre bucătărie. Doamna cu aparatul de fotografiat, care mă tot fugăreşte încercând să mă pozeze, mi-a adus ceva taaare bun de pe aragaz. Mmmm, mai vreau!

Acum că sunt cu burtica plină mi-e cam somn, am fost la baie şi mă pregătesc pentru programul de drăgălit. Vaaai de mine ce somn mi-e, cred că am să adorm chiar aici pe canapea. Noapte bună si ne vedem maine!

Visele din prima noapte într-o ţară străină ar trebui să se îndeplinească!

Cu drag,
Rita

Între timp Rita a primit numele “Laika” de la noii ei stăpâni şi trăieşte ca-n poveşti la o fermă plină de prieteni vorbitori şi nevorbitori. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte:

Iar aici Rita, pe vremea când îşi petrecea timpul cu Miauniţa, în România:

Gogoşica, “little donut” în limba engleză, este în grija noastră încă din 2006. A fost găsită căutând disperată hrană şi încercând să evite maşinile care circulau în apropierea unei benzinării din Sibiu. Din cauza taliei mici (încape fără probleme într-o geantă şi cântăreşte aproximativ 6 kg), Gogoşica ar fi fost o victimă sigură a traficului infernal şi al abuzurilor la care era permanent expusă.

Deşi este un câine extrem de blând şi afectuos, nu am reuşit să ii găsim un cămin comfortabil şi primitor, în mare parte din cauza vârstei, sau poate pentru că pur şi simplu nu era acea rasă pe care şi-ar fi dorit-o cei ce s-au interesat de ea. Oricum, soarta ei s-a schimbat brusc în foarte bine şi va locui alături de o familie iubitoare, într-un cămin aşa cum n-a visat vreodată, găsit de prietenii noştri din Finlanda, Hemlösa Hundars Vänner.

Dorim să le mulţumim şi pe această cale prietenilor noştri finlandezi pentru această activitate dificilă pe care o desfăşoară, dar care este, probabil, unul dintre joburile cele mai plăcute din lume, din punct de vedere al satisfacţiilor personale şi sufleteşti: schimbarea în bine a vieţilor caţeluşilor. Le mulţumim din nou prietenilor din Finlanda pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă!

Animal Life


ŞTIRI & POZE – NOUA VIAŢĂ A GOGOŞICĂI ÎN FINLANDA


Hello tuturor!

În sfârşit am găsit puţin timp liber pentru a mă aşeza în faţa calculatorului şi a aşterne câteva rânduri despre draga noastră Gogoşica, sau Titi, aşa cum am rebotezat-o. Titi este acum un căţel complet schimbat faţă de cum era la sosirea în Finlanda, în octombrie. Titi era atunci extrem de speriată, foarte apatică, dar ulterior s-a dovedit a fi cel mai minunat şi mai fericit căţel din lume! Acum e pur şi simplu un căţel de vis! E foarte liniştită atunci când rămâne singură în casă – de fapt doar cu prietenul ei, un chihuahua. Nu latră la alţi căţei atunci când ieşim la plimbărică, adoră să fie răsfăţată şi să facă multă mişcare. Îmi place că pot să o scot la plimbare şi fără lesă; e aşa de cuminte că nu se îndepărtează deloc de lângă mine.

Cel mai mult şi cel mai mult, Titi iubeşte zăpada. Sare în cel mai mare morman de zăpadă pe care-l vede şi începe să sape tunel după tunel. De multe ori mă tot minunez: deşi are 7 ani, se comportă ca un căţeluş zgubilitic şi lipsit de griji.

Titi şi Maisa, câinele mamei mele, în varsta de 8 ani, sunt cei mai buni prieteni întâlniţi vreodată. Adoră să se joace împreună. Titi se joacă şi singură, cu toate jucărelele primate în dar; îi place foarte mult să ronţăie oase. Titi avea viermişori intestinali când a ajuns în Finlanda, dar a trecut cu bine prin ambele rânduri de tratamente şi acum este ca nouă. A fost singura problemă de sănătate cu care ne-am confruntat de când am primit acest minunat căţel - Titi.

Nu am observat traume severe în cazul ei, dar am remarcat că îi este destul de frică de barbaţi şi că e îngrozită de picioare, mai ales cele încălţate. Mi-e imposibil să înţeleg cum cineva poate răni sau se poate purta urât cu un căţel precum Titi a noastră.

Noi toţi suntem bine! Vă voi fi veşnic recunoscătoare pentru că mi-aţi oferit-o pe Titi. Este cea mai scumpă fetiţă şi un paznic de excepţie. Vă mulţumesc şi vă trimit nişte poze cu ea.

Salutări,

Ronja, Titi şi Sami

Salut. Numele meu e Terry. Habar n-am cum şi de unde am primit numele ăsta. Mai bine punctat: nu ştiu nici măcar cine m-a botezat astfel. Toată ziulica aud oameni strigându-mă, Terry!, Terry!… Pot, şi chiar fac asta de fiecare dată, să dau din coadă, ca ei sa vadă că îi aud şi că îi bag în seamă. Din păcate însă, nu văd nimic. Nu că nu aş vrea, dar… sunt complet oarbă.

Într-o zi, încercând să-mi croiesc drum pe străzile aglomerate şi înfrigurate din Sibiu, cineva m-a luat în braţe şi m-a aşezat într-un loc foarte călduros. Cam mult zgomot, dar totuşi era bine că era căldură. După ceva timp am aflat că acel ceva zgomotos şi călduros era o maşină. De pe strada aceea de unde am fost luată, am ajuns direct într-un loc unde erau foarte mulţi câini. La început, recunosc, am fost cam speriată, dar m-am descurcat şi m-am adaptat de minune.

Apoi a urmat acea zi de neuitat, când am plecat în excursia organizată cu ceea ce oamenii numesc “avion”: un fel de pasăre imensă şi foarte zgomotoasă. Pentru mine a reprezentat cea mai frumoasă excursie din viaţa mea de până acum. Am ajuns, după multe peripeţii, într-un loc foarte foarte rece; la aeroport am auzit că toţi rosteau cuvântul “Finlanda”. După aceea am realizat că e frig, însă doar afara. Nu mai e cazul meu. Gata! Oarbă cum sunt, nu mai contează chiar deloc – acum am primit cadou o familie care chiar mă vrea. N-o să îmi mai fie frig şi foame, sper, niciodată! Ba chiar încep să văd viaţa mai gri, faţă de negrul de odinioară. Acum mă chinui să îmi dezvolt abilităţile de limba finlandeză, dar sper din tot sufletul că n-o sa uit nici limba maternă. În fond şi la urma urmei e locul unde m-am născut şi încă sunt foarte mândră că sunt un câine din România.

Vă iubesc pe toţi!

Terry finlandeza

PS: vă trimit şi nişte poze simpatice cu mine, înainte şi după ce m-am mutat în noua căsuţă din Finanda.

Dia este una dintre căţeluşele de talie mică pe care le-am avut în îngrijire luni de zile şi care a participat cu stoicism la campaniile de adopţii din parc, rămânând nebăgată în seamă de fiecare dată. Kitty, pisica, pe de altă parte este unul dintre puii găsiţi într-un tomberon şi apoi adoptaţi de Puty, care la ora aceea avea proprii ei pui, dar care s-a dovedit o mămică minunată şi pentru Kitty.

Dia şi Kitty, cu familia Nicolau, care mai au de asemenea pui, porumbei şi îngrijesc orice sufleşel aflat în dificultate.

Puty locuieşte cu doamna Erika şi s-a făcut foarte comodă astfel încât credem că o paşte o dietă.

Vă amintiţi de “Pilot”, căţelul lovit de maşină în noiembrie? Ei bine, se pare că aceea a fost cea mai norocoasă zi a vieţii lui, pentru că va rămâne la Ema, mămica noastră adoptivă pentru căţeii cu probleme, care s-a îndrăgostit de el pe perioada tratamentului. Acum Toto merge din nou şi ţopăie fericit pe urmele Emei. Mulţumim medicilor noştri, Dan Gheoca şi Liviu Tioc şi Emei!

Mutzard - acesta este noul nume primit de la noul “tătic”, pentru că noi, ceva mai lipsiţi de imaginaţie, îi spuneam “motanu’ ăla blond” - a stat la noi cam şase luni înainte de a pleca, ghiciţi unde?, nu, nu în Finlanda ci la Bucureşti, unde se bucură de 100 mp apartament, o grămadă de pomişori de căţărat şi ascunzători şi, din când în când, de calculatorul stăpânului.

După spusele lui George, e cea mai faină şi mai distractivă “persoană” care i-a călcat pragul şi, judecând dupa cele 11579 de poze trimise (exagerăm, dar vreo 50 tot sunt), îl credem! Mulţumim George!

Când l-am luat din ţarcul pisicilor am făcut-o pentru că era atât de slab încât reuşea să se strecoare printre gratii. Cineva îl găsise pe şosea şi îl evitase în ultimul moment, pentru că pisoiul era prea slăbit pentru a se feri.

Elena, doamna care ne ajută cu îngrijirea animalelor noastre, a spus atunci că va face tot posibilul pentru a-l salva, dar că Tilică va avea nevoie de o doză mare de noroc pentru a supravieţui. Astăzi însă este clovnul familiei, iar printre preocupările favorite se numără terorizarea motanului rezident şi răsturnarea ghivecelor cu flori.