Animal Life

Snowie este o căţeluşă tânără, aproximăm că ar avea până într-un an. A apărut în curtea unei fabrici din Sibiu, locaţie în care, evident, nu toată lumea s-a bucurat s-o vadă. Deşi ea este foarte prietenoasă şi s-ar juca cu oricine, ar iubi pe oricine, oamenii se fereau de ea. Presupunem că Snowie a avut o familie, cândva, undeva, o familie care a abandonat-o atunci când a facut râie. Trist şi descurajator.

La firma cu pricina a stat mai bine de o săptămână, am sperat că va fi acceptată şi c-o putem trata de râie acolo. N-a fost să fie. Unul dintre îngrijitorii de la respectiva firmă a prins-o dormind într-un colţ, s-a gândit că ar trebui s-o pedepsească pentru asta şi a bătut-o cu o mătură. Biata căţeluşă nu a ripostat, nu a plâns, nu a mârâit, nu a făcut nimic. A rămas culcată, uitându-se rugător la monstrul biped, întrebându-se cu ce a greşit.

Animal Life a luat căţeluşa din curtea fabricii, i-a făcut tratament şi i-a găsit şi o familie. Drama lui Snowie a luat sfarsit. Va avea o familie demnă de ea şi o viaţă fericită.

După cum ştiţi, unii dintre căţeii noştri au găsit o familie în Germania, iar astăzi (16 mai 2009) tocmai am primit veşti de la “mămica lor intermediară”, Nicola:

• Tzuki se pare că este generalul în casă şi va merge la o şcoală de dresaj.

• Rita, a cărei familie are o fermă, este vedeta satului, iar stăpâna ei sună periodic pentru a-i mulţumi Nicolei pentru noua ei prietenă.

• Shorty a fost în concediu în Olanda, la mare, unde a fost distracţia familiei.

• Lady a avut câteva probleme de sănătate dar, fiind mezina familiei, beneficiază de toată dragostea.

• Iar Mini… stăpâna ei este fotograf amator iar aceste imagini spun tot.

Sperăm la cât mai multe poveşti cu final fericit!

Aceasta este prima scrisoare de la Rita, trimisă de mămica temporară Nicola, care a făcut o treabă grozavă găsindu-i un cămin:

Hei, eu sunt, Rita!

Dumnezeule, ce călătorie am avut! Şoferii păreau terminaţi. Am ieşit din cuşca de transport şi m-am urcat direct pe canapea, care este… hmmm, foarte confortabilă! Am mai primit şi o gustărică şi acces la minibar! Miroase foarte bine dinspre bucătărie. Doamna cu aparatul de fotografiat, care mă tot fugăreşte încercând să mă pozeze, mi-a adus ceva taaare bun de pe aragaz. Mmmm, mai vreau!

Acum că sunt cu burtica plină mi-e cam somn, am fost la baie şi mă pregătesc pentru programul de drăgălit. Vaaai de mine ce somn mi-e, cred că am să adorm chiar aici pe canapea. Noapte bună si ne vedem maine!

Visele din prima noapte într-o ţară străină ar trebui să se îndeplinească!

Cu drag,
Rita

Între timp Rita a primit numele “Laika” de la noii ei stăpâni şi trăieşte ca-n poveşti la o fermă plină de prieteni vorbitori şi nevorbitori. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte:

Iar aici Rita, pe vremea când îşi petrecea timpul cu Miauniţa, în România:

Gogoşica, “little donut” în limba engleză, este în grija noastră încă din 2006. A fost găsită căutând disperată hrană şi încercând să evite maşinile care circulau în apropierea unei benzinării din Sibiu. Din cauza taliei mici (încape fără probleme într-o geantă şi cântăreşte aproximativ 6 kg), Gogoşica ar fi fost o victimă sigură a traficului infernal şi al abuzurilor la care era permanent expusă.

Deşi este un câine extrem de blând şi afectuos, nu am reuşit să ii găsim un cămin comfortabil şi primitor, în mare parte din cauza vârstei, sau poate pentru că pur şi simplu nu era acea rasă pe care şi-ar fi dorit-o cei ce s-au interesat de ea. Oricum, soarta ei s-a schimbat brusc în foarte bine şi va locui alături de o familie iubitoare, într-un cămin aşa cum n-a visat vreodată, găsit de prietenii noştri din Finlanda, Hemlösa Hundars Vänner.

Dorim să le mulţumim şi pe această cale prietenilor noştri finlandezi pentru această activitate dificilă pe care o desfăşoară, dar care este, probabil, unul dintre joburile cele mai plăcute din lume, din punct de vedere al satisfacţiilor personale şi sufleteşti: schimbarea în bine a vieţilor caţeluşilor. Le mulţumim din nou prietenilor din Finlanda pentru tot sprijinul pe care ni-l acordă!

Animal Life


ŞTIRI & POZE – NOUA VIAŢĂ A GOGOŞICĂI ÎN FINLANDA


Hello tuturor!

În sfârşit am găsit puţin timp liber pentru a mă aşeza în faţa calculatorului şi a aşterne câteva rânduri despre draga noastră Gogoşica, sau Titi, aşa cum am rebotezat-o. Titi este acum un căţel complet schimbat faţă de cum era la sosirea în Finlanda, în octombrie. Titi era atunci extrem de speriată, foarte apatică, dar ulterior s-a dovedit a fi cel mai minunat şi mai fericit căţel din lume! Acum e pur şi simplu un căţel de vis! E foarte liniştită atunci când rămâne singură în casă – de fapt doar cu prietenul ei, un chihuahua. Nu latră la alţi căţei atunci când ieşim la plimbărică, adoră să fie răsfăţată şi să facă multă mişcare. Îmi place că pot să o scot la plimbare şi fără lesă; e aşa de cuminte că nu se îndepărtează deloc de lângă mine.

Cel mai mult şi cel mai mult, Titi iubeşte zăpada. Sare în cel mai mare morman de zăpadă pe care-l vede şi începe să sape tunel după tunel. De multe ori mă tot minunez: deşi are 7 ani, se comportă ca un căţeluş zgubilitic şi lipsit de griji.

Titi şi Maisa, câinele mamei mele, în varsta de 8 ani, sunt cei mai buni prieteni întâlniţi vreodată. Adoră să se joace împreună. Titi se joacă şi singură, cu toate jucărelele primate în dar; îi place foarte mult să ronţăie oase. Titi avea viermişori intestinali când a ajuns în Finlanda, dar a trecut cu bine prin ambele rânduri de tratamente şi acum este ca nouă. A fost singura problemă de sănătate cu care ne-am confruntat de când am primit acest minunat căţel - Titi.

Nu am observat traume severe în cazul ei, dar am remarcat că îi este destul de frică de barbaţi şi că e îngrozită de picioare, mai ales cele încălţate. Mi-e imposibil să înţeleg cum cineva poate răni sau se poate purta urât cu un căţel precum Titi a noastră.

Noi toţi suntem bine! Vă voi fi veşnic recunoscătoare pentru că mi-aţi oferit-o pe Titi. Este cea mai scumpă fetiţă şi un paznic de excepţie. Vă mulţumesc şi vă trimit nişte poze cu ea.

Salutări,

Ronja, Titi şi Sami

Salut. Numele meu e Terry. Habar n-am cum şi de unde am primit numele ăsta. Mai bine punctat: nu ştiu nici măcar cine m-a botezat astfel. Toată ziulica aud oameni strigându-mă, Terry!, Terry!… Pot, şi chiar fac asta de fiecare dată, să dau din coadă, ca ei sa vadă că îi aud şi că îi bag în seamă. Din păcate însă, nu văd nimic. Nu că nu aş vrea, dar… sunt complet oarbă.

Într-o zi, încercând să-mi croiesc drum pe străzile aglomerate şi înfrigurate din Sibiu, cineva m-a luat în braţe şi m-a aşezat într-un loc foarte călduros. Cam mult zgomot, dar totuşi era bine că era căldură. După ceva timp am aflat că acel ceva zgomotos şi călduros era o maşină. De pe strada aceea de unde am fost luată, am ajuns direct într-un loc unde erau foarte mulţi câini. La început, recunosc, am fost cam speriată, dar m-am descurcat şi m-am adaptat de minune.

Apoi a urmat acea zi de neuitat, când am plecat în excursia organizată cu ceea ce oamenii numesc “avion”: un fel de pasăre imensă şi foarte zgomotoasă. Pentru mine a reprezentat cea mai frumoasă excursie din viaţa mea de până acum. Am ajuns, după multe peripeţii, într-un loc foarte foarte rece; la aeroport am auzit că toţi rosteau cuvântul “Finlanda”. După aceea am realizat că e frig, însă doar afara. Nu mai e cazul meu. Gata! Oarbă cum sunt, nu mai contează chiar deloc – acum am primit cadou o familie care chiar mă vrea. N-o să îmi mai fie frig şi foame, sper, niciodată! Ba chiar încep să văd viaţa mai gri, faţă de negrul de odinioară. Acum mă chinui să îmi dezvolt abilităţile de limba finlandeză, dar sper din tot sufletul că n-o sa uit nici limba maternă. În fond şi la urma urmei e locul unde m-am născut şi încă sunt foarte mândră că sunt un câine din România.

Vă iubesc pe toţi!

Terry finlandeza

PS: vă trimit şi nişte poze simpatice cu mine, înainte şi după ce m-am mutat în noua căsuţă din Finanda.

Dia este una dintre căţeluşele de talie mică pe care le-am avut în îngrijire luni de zile şi care a participat cu stoicism la campaniile de adopţii din parc, rămânând nebăgată în seamă de fiecare dată. Kitty, pisica, pe de altă parte este unul dintre puii găsiţi într-un tomberon şi apoi adoptaţi de Puty, care la ora aceea avea proprii ei pui, dar care s-a dovedit o mămică minunată şi pentru Kitty.

Dia şi Kitty, cu familia Nicolau, care mai au de asemenea pui, porumbei şi îngrijesc orice sufleşel aflat în dificultate.

Puty locuieşte cu doamna Erika şi s-a făcut foarte comodă astfel încât credem că o paşte o dietă.

Vă amintiţi de “Pilot”, căţelul lovit de maşină în noiembrie? Ei bine, se pare că aceea a fost cea mai norocoasă zi a vieţii lui, pentru că va rămâne la Ema, mămica noastră adoptivă pentru căţeii cu probleme, care s-a îndrăgostit de el pe perioada tratamentului. Acum Toto merge din nou şi ţopăie fericit pe urmele Emei. Mulţumim medicilor noştri, Dan Gheoca şi Liviu Tioc şi Emei!

Mutzard - acesta este noul nume primit de la noul “tătic”, pentru că noi, ceva mai lipsiţi de imaginaţie, îi spuneam “motanu’ ăla blond” - a stat la noi cam şase luni înainte de a pleca, ghiciţi unde?, nu, nu în Finlanda ci la Bucureşti, unde se bucură de 100 mp apartament, o grămadă de pomişori de căţărat şi ascunzători şi, din când în când, de calculatorul stăpânului.

După spusele lui George, e cea mai faină şi mai distractivă “persoană” care i-a călcat pragul şi, judecând dupa cele 11579 de poze trimise (exagerăm, dar vreo 50 tot sunt), îl credem! Mulţumim George!

Când l-am luat din ţarcul pisicilor am făcut-o pentru că era atât de slab încât reuşea să se strecoare printre gratii. Cineva îl găsise pe şosea şi îl evitase în ultimul moment, pentru că pisoiul era prea slăbit pentru a se feri.

Elena, doamna care ne ajută cu îngrijirea animalelor noastre, a spus atunci că va face tot posibilul pentru a-l salva, dar că Tilică va avea nevoie de o doză mare de noroc pentru a supravieţui. Astăzi însă este clovnul familiei, iar printre preocupările favorite se numără terorizarea motanului rezident şi răsturnarea ghivecelor cu flori.